Mesaje spirituale din ocean

Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie pe care fiecare om şi-l doreşte în adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să- l trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de conştiinţă.

„Trăieşte viaţa ca pe un joc”

Este suficient să-i privim pe delfini, cu câtă bucurie şi uşurinţă se joacă în apă, pentru ca un surâs să ne lumineze faţa. Comportamentul lor jucăuş şi puritatea pe care o emană ne amintesc de momentele copilăriei lipsite de griji. Aspectul ludic din noi-copilul interior- revine în conştiinţa noastră şi în situaţiile de viaţă putem să reacţionăm cu umor şi cu spontaneitate, în loc să răspundem într-un mod rigid, îndârjit, care duce la suferinţă.
Spontaneitatea este o calitate a celor care îşi ascultă sufletul şi nu acţionează conform schemelor de comportament sau din perspectiva evenimentelor negative ale vieţii.

„Abandonează teama”

Temerile ne influenţează considerabil viaţa. Ele sunt numeroase, fie conştiente, fie inconştiente, reale sau ireale: de la teama de boală sau de durere, până la cea de a nu fi apreciat sau de a nu fi competitiv.
Fricile îmbracă chipuri variate şi nu de puţine ori ele stau la originea agresivităţii, a geloziei şi a invidiei.
Acest gen de emoţii negative consumă inutil energiile omului şi diminuează calitatea vieţii.
Unele temeri au desigur rolulde a ne avertiza asupra unor pericole reale, însă cele mai multe nu fac decât să ne limiteze evoluţia spirituală. Probabil delfinii nu cunosc un număr atât de mare de frici, cu care noi oamenii ne tulburăm vieţile, căci ei acţionează mult mai natural şi în plus, cu excepţia unpr rechini, ei aproape că nu au duşmani printre celelalte vieţuitoare. Psihologii care au studiat comportamentul oamenilor ce au venit în contact cu delfini au remarcat faptul că aceştia deveaneau conştienţi de temerele lor şi puteau astfel să renunţe uşor la ele. Când teama dispare, ea face loc încrederii în sine.

„Fii alături de semenii tăi”

Acesta este un alt mesaj pe acre delfinii ni-l transmit, prin comportamentul lor în colectivitate. Ei au o gândire socială şi se consacră binelui întregului grup. Când unul dintre ei se îmbolnăveşte, toţi ceilalţi îl înconjoară cu afecţiune şi, dacă acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă cu propriile puteri, îl susţin delicat pentru a putea să respire.
Delfinii dovedesc iubire şi solicitudine nu numai între ei, ci şi în întâlnirile cu noi, oamenii. Nu există nici măcar o singură mărturie despre un delfin care să fi atacat un om fără o provocare prealabilă. Nici o altă specie de animalesălbatice nu se comportă atât de binevoitor, încrezător şi prieteneşte faţă de oameni.
Mai mult, delfinii au grijă de mediul înconjurător, din care îşi iau exact atâta hrană câtă au nevoie; ei nu distrug şi nu omoară inutil alte vieţuitoare.

„Energia delfinilor elevează vibraţiile mediului”

Se cunoaşte deja că delfinii emit în jurul lor, prin sistemul sonar, un câmp energetic vibratoriu foarte elevat. Apa, care este un bun conductor, permite acestei energii să se răspândească şi să purifice mediul. Chiar dacă oamenii nu au reuşit să decodeze sunetele acestora, comunicarea cu cetaceele funcţionează prin canale non- verbale. Aceasta înseamnă că o parte din percepţia noastră interioară, prin care noi suntem conectaţi cu întreaga natură, le înţelege limbajul. Energia delfinilor ne poate eleva nivelul de vibraţie, ceea ce ne permite să ne amplificăm forţa vitală şi să ne expansionăm conştiinţa. Influenţa pozitivă a sistemului lor sonar este în special remarcabilă în cazul copiilor autişti.
Sprinteneala jucăuşă a delfinilor poate fi totodată pentru noi o invitaţie la a ne lăsa în voia curentului transformării spirituale, încetând să ne mai opunem acestuia cu obstinaţie. Cel care e convins că totul urmează un plan divin, acela şi-a depăşit temerile.
Totodată, nu este vorba doar de a trăi clipe minunate în apă alături de aceste fiinţe, ci de a clădi în noi înşine o nouă atitudine: a întâmpina fiecare zi ca pe un cadou divin, a trăi fiind pe deplin conştient de unitatea cu întreaga creaţie, a acţiona şi a gândi în permanenţă din perpectiva acestui sentiment al unităţii, a reacţiona în viaţa cotidiană cu umor, creativitate, înţelepciune şi bucurie. Privită cu această atitudine, existenţa noastră este cu adevărat un joc divin.

Culoarea in mediul inconjurator

Pentru început, o definiţie ştiinţifică a culorii:
Numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvente (sau lungimi de undă) de lumină. În cazul oamenilor această percepţie provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiaşi imagini. Percepţia culorii este influenţată de biologie (unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alţii nu le percep deloc), de evoluţia aceluiaşi observator, sau de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicaţia multor iluzii optice).

Simbolistica culorilor poate fi abordată din mai multe perspective, iar circumscrierea acesteia este necesară mai ales în contextul importanţei tot mai mari a audio-vizualului şi a publicităţii. Informaţiile cuprinse în Dicţionarul de simboluri sunt expuse, evidenţiind simbolistica culorilor şi implicaţiile profunde ale acestora în domeniul credinţelor şi miturilor, în domeniul religios şi artistic.

Cele şapte culori ale curcubeului (în care ochiul poate percepe peste 700 de nuanţe) au drept corespondent cele şapte note muzicale, cele şapte ceruri, cele şapte planete, cele şapte zile ale săptămânii, etc.

Majoritatea indienilor din America de nord asociază fiecăruia dintre cele şase sectoare cosmice o culoare sacră: apoape de sol se află albul (culoare prezentată sub forma perlelor), care indică zorile; peste alb era aşternut albastrul (culoare ce apare sub forma peruzelei); pentru a reprezenta dimineaţa peste albastru era galbenul, simbol al asfinţitului, şi deasupra se afla negrul, simbol al nopţii.

Amerindienii, la rândul lor, realizează următoarele asociaţii: galben = nord, albastru = vest, roşu = sud, alb = est, centrul lumii şi zenitul = multicolor iar negru = pământul.
La populaţiile maya, patru culori desemnează geniile celor patru puncte cardinale care domină pământul şi inspiră sentimentele omului. Astfel, albului îi corespunde nordul, primul arbore, primul om, făgăduinţa şi speranţa, negrului îi corespunde vestul, centrul ascuns şi invizibil, noaptea, nenorocirea, roşului - estul, mierea, pofta de averi şi putere, iar galbenului - sudul, porumbul, glia care hrăneşte.

Percepţii diferite dintre elementele cosmogonice şi culori se întâlnesc şi la indienii pueblo pentru care galben=nord, albastru=vest, roşu=sud, alb=est sau la indienii din preerie pentru care roşu=vest, albastru =nord, verde=est, galben=sud. La populaţiile alakaluf din Ţara de Foc, omul deţine locul central al unei sfere ideale ale cărei patru axe sunt figurate prin patru culori simbolice: albastru pentru cer şi nord; verde pentru pământ şi sud; roşul pentru soarele la răsărit şi est; galben pentru munţii stâncoşi unde apune soarele, sălaşul apusean al tunetului şi morţilor. Aztecii utilizează acelaşi cuvânt pentru toate nuanţele de verde şi de albastru, având un simbolism dublu: pe de-o parte, un simbolism solar; pe de altă parte, simbol al fertilităţii. Culorile mai simbolizează timpul: negrul semnifică timpul propriu-zis şi albul - atemporalul, ansamblul lor rezonând în tot ceea ce însoţeşte timpul, alternanţa lumină-întuneric, forţa şi slăbiciunea, veghea şi somnul, binele şi răul

Culorile contrarii precum albul şi negrul simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane, conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelele existenţei, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forţele nocturne, negative, albul – forţele diurne, pozitive. Simbolismul cosmic al culorilor este regăsit la zeităţile din multe cosmogonii. La egipteni, valoarea simbolică a culorilor intervine adesea şi în operele de artă. Negrul este simbolul renaşterii postume şi al dăinuirii veşnice, culoarea zeiţelor Anubis (călăuzitoarea morţilor pe lumea cealaltă) şi Min (ocrotitoarea genezei şi a secerişului). Verdele colorează uneori pe Osiris, fiind culoarea vieţii vegetale, a tinereţii şi a sănătăţii; pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastră; roşul este culoarea blestemată a lui Seth şi a tot ceea ce este vătămător, violenţa de temut, răutatea perversă.

Mercy

A fost timp pe Mercy, de vineri până duminică, pentru decorat strada cu stenciluri. Strict pe asfalt, exclus clădiri. Orice street artist care a vrut să-şi scoată talentul în lume, fără teamă de poliţişti şi gardieni, a fost binevenit în povestea lor (în toate cele trei zile, indiferent de oră). Până la ediţia următoare de Street Delivery, Florimund de Mercy ar putea rămâne cunoscută drept strada cu stenciluri din Timişoara.
Grupa decorative, sectia textile -tapiserie- a participat cu un set de masinute realizate cu ajutorul cartonului, 3 D. Pictura in tempera.

Violenţa mă va face mare?

Întrebare: În secolul nostru ar trebui să mai existe aşa ceva?

Descrierea tehnici: tapiserie, tehnica broderiei.
Descriere materiale : catifeaua prinsa de paspartu, materialul textil cusut de aceasta, ata de matase rosie si galbena brodata ca forme geometrice.

Crochiuri

       Florile ne inconjoara in orice situatie ne-am afla: botez, nunta, inmormântare. Ele reprezinta de multe ori pata de culoare" ce da farmec lumii in care traim, caci inflorirea fragililor dar gingasilor toporasi, primavara, este asteptata de toata lumea ca un mare eveniment, iar toamna cu greu ne despartim de frumoasele si zburlitele crizanteme, care uneori rezista in fata frigului pâna in noiembrie. 
       Florile frumusetea, originalitatea formelor si culorilor lor nu dispar decât odata cu ele : toate calitatile pe care natura li le atribuie din când in când nereprezentând altceva decât mijloace sofisticate de asigurare a continuitatii speciei.Crochiurile sunt desene de linie in care urmaresc redarea miscarii, a proportiilor si a trasaturilor modelului. Sunt realizate in penita pe foaie de cal, colaj, creion. 

sal decorativ

Salul e gandit pentru decorarea unui interior de camera pe un perete mai putin impodobit. Creat in atmosfera culorilor din interior. Atat bogatia cu care e decorat acest sal cat si golurile care lasa ochiul privitorului sa respire. Atat respiratia cat si incadrarea lui cu peretele vin in favoarea camerei. In tot acest timp dezleaga nodurile gandurilor si le dezlantuie sa zboare acolo unde pana atunci nu reusise sa ajunga!
Cu ajutorul nasturilor am reusit sa creez si un colaj. Colajul reprezinta procedeul artistic in care constă în compunerea unui cadru prin lipirea laolaltă a unor elemente diferite.Sunt multe alte mijloace plastice de umplere a spatiului si de aranjarea lor cat mai complexa!
Dimensiunea salului este de 200 cm / 52cm. Lucrata dintr-o mana, in timp de 8-9 ore! Perioada de uscare 24 ore!
In prezent se afla intr-un cabinet psihoterapeutic.

"Baticul"

Procedeul batik din fr.: se practica si un imprimeu manual, la rece cu pensula, direct, in lichide colorate speciale: o varianta de imprimare colorata pe panza este reproducerea cu mai multe site si numita calicromie.

imprimeu cerat

Cuvant provenit din fr."iprim", tesatura pe care s-a de senat liber cu pensula sau alt instrument, cu sablonu, acoperindu-se cu ceara zonele care trebue sa ramana nevopsite sau vopsite -sa fie protejate: si pe care prin scufundari succesive s-a fixat o compozitie mono sau policroma.

Tapiseria

Urmarind cu atentie evolutia artelor textile in istorie, constatam ca, spre deosebire de pictura sau sculptura, acestea si-au schimbat aproape total configuratia si chiar denumirea. Ele se incadreaza acum intr-o zona mai larga a artelor, numita Fiber Art. Adica fibrelor clasice cu care se lucra in artele textile (lana, matase, bumbac, in, cânepa) li s-au adaugat fibre facute din diverse materiale: papura, iarba, lemn, plastic, sarma, hartie, etc. Tapiseria si broderia
Formele „regale“ ale artelor textile, cele mai proeminente si mai complexe, sunt, fara indoiala, tapiseria si broderia, cea dintâi fiind reprezentativa pentru cultura occidentala, iar cea de-a doua - pentru Rasaritul ortodox. Tapiseriile au patruns la noi (in afara cazurilor izolate, „excentrice“), abia in secolul XX, dupa afirmatiile Vioricai Sladescu. Principala virtute a tapiseriei este monumentalitatea, iar cele ale broderiei sunt rafinamentul si opulenta.
Tapiseriile se executa la razboiul de tesut, broderiile sunt manuale, lucrate la gherghef sau prin alte tehnici specifice. Interesant este faptul ca ceea ce poarta titulatura de tapiserie a existat pe teritoriul românesc inca din cele mai vechi timpuri, sub forma traditionala a velintelor, scoartelor si cergilor, acestea servind atat ca asternuturi de pat, cât si pentru impodobirea peretilor. „Explicatia e foarte simpla, spune Viorica Sladescu. Românul a simtit dintotdeauna nevoia de a-si aduce gradina in casa“. Iar cea mai veche urma de broderie bizantina descoperita pe teritoriul României dateaza din secolul al XI-lea si reprezinta un fragment de rucavita (mânecar de strai bisericesc), decorat cu fir de aur pe suport de matase si provine dintr-un mormânt dobrogean. Tot din secolul al XI-lea dateaza si dovada primei tapiserii europene, „Incoronarea lui Harold“ (1070),ale carei fragmente se afla acum la Londra.
Betoanele trebuiau „incalzite“ cu tapiserii „Daca provenienta covoarelor este cu siguranta orientala (Persia), tapiseriile, ca forma a artelor aplicate, au aparut si s-au consacrat in Europa. Perioada de inflorire maxima a tapiseriilor a fost secolul al XIII-lea, când aceasta arta a devenit un fel de oglinda a istoriei, mult mai mult decât alte arte. In perioada Renasterii, foarte multi dintre artistii celebri se apleaca spre cartonul de tapiserie, devenind pictori-cartonieri pentru executantii tesaturilor. De retinut ca acest tip de artist a aparut in urma comenzilor mari si numeroase ale potentatilor vremii, care voiau sa-si impodobeasca peretii interiori ai palatelor. Adevarata revenire a tapiseriilor avea sa se petreaca insa in secolul XX, odata cu „explozia“ constructiilor uriase de beton. „Raceala“ betoanelor se cerea „incalzita“ de o arta adecvata. Asa a renascut, pentru scurta vreme, tapiseria monumentala“.
Frumosul contopit cu utilul apare, din păcate, târziu în arta decorativă.
Tapiseria nu are o suprafaţă netedă ca celelalte ţesături, ci o suprafaţă zgrunţuroasă, iar fiecare fir din urzeală produce o umbră cenuşie în adâncitura îngustă care îl separă de firul învecinat. Umbra fină, efect al jocului luminii pe suprafaţa tapiseriei, poate da acesteia un aspect cenuşiu, impunând sporirea intensităţii coloritului, pentru a căpăta un plus de intensitate luminoasă în părţile reliefate, faţă de umbrele care se formează în adânciturile ei.
Tapiseriile, oricare ar fi procedeul după care se lucrează (războaie verticale sau orizontale), personajele şi ornamentele fac parte integrantă din urzeală, ţesătura formându-se în acelaşi timp cu desenul.
Tehnica tapiseriei a fost cunoscută în Europa încă din epoca romană. Nu s-au păstrat însă exemplare, cele mai vechi piese existente datând din jurul anului 1400, majoritatea fragmente ce provin dintr-o zonă care cuprinde Franţa, Ţările de Jos şi Germania. Deşi tapiseria este cunoscută încă din Antichitate, epoca sa de glorie este cea a Renaşterii când Aubuson şi Gobelin au devenit centre de referinţă europeană. Pictori renumiţi, precum Rubens (1577-1640), Goya (1746-1828) şi Alphonse Mucha (1860-1939) au dat un plus de rafinament şi eleganţă tapiseriilor prin aportul personal. Ca teme, menţionăm scenele pastorale şi religioase, animale, motive florale, modele ornamentale geometrice convenţionale.
Caracterul monumental, compoziţiile din ce în ce mai bogate şi variate, armonizarea şi nuanţarea coloritului, ca şi perfecţia execuţiei tehnice justifică preţuirea de care s-au bucurat aceste opere de artă decorativă.
Efectul artistic este accentuat de claritatea şi siguranţa desenului, de eleganta sobrietate a liniilor şi, mai ales, de unitatea stilistică a compoziţiei. Deseori concepute sub forma unui ciclu de mai multe piese, lucrările aveau ca temă, de exemplu, reprezentarea alegorică a continentelor sau întruchiparea anotimpurilor.
Către sfârşitul secolului al XIV-lea, datorită acumulării de bogăţie şi a luxului din ce în ce mai rafinat din interioarele aristocraţiei şi ale burgheziei în ascensiune, producţia de tapiserii ia avânt, cu precădere în Flandra, mai ales că aceasta dispunea de principalele elemente necesare dezvoltării unei industrii de tapiserie importante, şi anume: materie primă de cea mai bună calitate, număr foarte mare de războaie de ţesut, o organizare remarcabilă a breslelor, care-şi transmiteau de-a lungul a trei-patru generaţii, printr-o îndeletnicire permanentă, iscusinţa şi calităţile dobândite. Tapiseriile executate în Ţările de Jos se caracterizează printr-o cunoaştere aprofundată a legilor desenului, printr-o execuţie largă care indică detaliile, fără a insista prea mult asupra lor, prin preocuparea de a reda psihologia personajelor reprezentate. De asemenea, contactele cu operele pictorilor, a căror măiestrie atinsese apogeul, contribuie la lărgirea orizontului artistic al producţiei de tapiserii.
Prin diversitatea şi complexitatea temelor pe care le înfăţişează, prin nuanţarea culorilor folosite, ca şi prin bordura care le încadrează, tapiseriile capătă trăsături asemănătoare picturii, ridicându-se la un înalt nivel artistic. Într-adevăr, progresele acestei arte sunt strâns legate de evoluţia desenului şi a picturii.
Tapiseria, în concepţia celui care a contribuit radical la renaşterea artei tapiseriei, Jean Lutart, este "un obiect, în esenţa sa o ţesătură, a cărei menire este să îmbrace o parte dintr-o clădire căreia, fără acest ornament, i-ar fi lipsit un nu ştiu ce de împlinire, de pasiune, de farmec pentru că avem de a face cu o artă mai degrabă severă decât delicată, cu un material aspru, în care contrastele, arhitectura generală exercită o presiune mai sigură asupra sensibilităţii noastre. Este o artă de proporţii uneori modeste, dar de concepţie monumentală".